publicat pe 13 September, 2011 | 0 comentarii
Așa cum probabil ați aflat din traficul infernal, școala a reînceput. Sper ca în acest penultim an să dorm mai puțin față de a X-a și să muncesc mai mult, ținându-mă de planurile propuse (care, bineînțeles, au suferit niște modificări).
Mă gândesc din ce în ce mai mult la studiile în Danemarca. Chiar acum citeam blogul lui Marius Gavril, care a început să relateze “de la fața locului”.
Să vă fie și vouă...
citeste tot articolul
publicat pe 6 September, 2011 | 1 comentariu
Senatorii au respins propunerea legislativă ce prevedea ca elevii claselor primare și gimnaziale (I-VIII) să poarte în mod obligatoriu uniforma școlară. Asta însă nu schimbă cu nimic lucrurile, deoarece orice școală poate să impună o ținută obligatorie.
Pe de o parte, o lege de genul (dacă s-ar și aplica cum trebuie, astfel încât să fie respectată peste tot) ar face ca fetele fără buletin să nu se mai afișeze în fuste mini și bluze decoltate la...
citeste tot articolul
publicat pe 15 March, 2011 | 1 comentariu
RIUF (Romanian International University Fair) vine pe 17 martie (joi – în două zile) la Iaşi, evenimentul având loc la Hotel Unirea. Vă anunţ cam din scurt, deoarece am aflat abia ieri de el, însă, dacă sunteţi liceeni şi aveţi posibilitatea de a ajunge între 10:00 şi 18:00 (program), ar fi o oportunitate bună de a afla detalii despre studiile internaţionale.
Eu deja am pus ochii pe trei facultăţi de business ce vor fi prezente (două din Danemarca,...
citeste tot articolul
publicat pe 25 December, 2009 | 3 comentarii
Nu sunt vorbe spuse de anonimi sau prieteni, sunt vorbe spuse de oameni care merită apreciaţi, de oameni care i-au schimbat pe cei din jurul lor sau au schimbat chiar întreaga lume. Mai mult, nu sunt toate spuse de oameni care au trăit în România.
1. “Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor.” – Nicolae Iorga
2. “Şcoala nu trebuie să fie junglă, dar nici seră.” – Vasile Ghica
3. “O şcoală...
citeste tot articolul
publicat pe 12 September, 2009 | 18 comentarii
Începând cu ziua de luni urmează 4 ani de liceu, în acelaşi loc (Colegiul “Costache Negruzzi”, Iaşi) în care am făcut şi gimnaziul. Lăsăm la o parte faptul că au trecut aşa de rapid trei luni de vară şi privim partea frumoasă a lucrurilor.
În 2009 pe 14 septembrie. Clasa a IX-a (trecem de la V la X – trebuie să mă obişnuiesc şi cu asta). Cu o relaxare şi lejeritate mult mai mare ca în ceilalţi ani.
Ca să nu o mai lungim, ţin să...
citeste tot articolul
publicat pe 6 June, 2009 | 3 comentarii
Ar trebui să zic “Back in business”, nu? De această dată prefer să spun un simplu “Back”. Nu că aş vrea să renunţ la asta, dar prefer să fac, nu să vorbesc. Au trecut 4 ani, a trecut o etapă din viaţa mea. Urmează o vară plină, cu distracţie, excursii, plimbări, dar şi proiecte online.
Vreau să schimb câte ceva la acest blog, dar încă nu ştiu ce. Mă gândesc la ceva mai simplu, fără prea multe culori şi imagini.
Până una...
citeste tot articolul
publicat pe 18 May, 2009 | 10 comentarii
Postul acesta se doreşte a fi unul cu amintiri, trăiri, clipe de fericire, dezamăgiri, dar şi lecţii de viaţă, din trecut. Cu câteva minute în urmă aveam multe imagini în minte, dar acum parcă sunt mult mai puţine. Aşa se întâmplă de multe ori când simt nevoia să scriu ceva pe blog, iar farmecul pe care vroiam să-l aibă articolul ce urma să îl scriu dispare.
Îmi aduc aminte de prima zi de şcoală. Eram acolo, în mulţime, dar nu ştiam exact ce...
citeste tot articolul
publicat pe 7 May, 2009 | 46 comentarii
Astăzi elevii claselor a VII-a şi a VIII-a (printre care mă număr şi eu) au susţinut teza la limba şi literatura română. Au fost propuse 10 variante, neştiute de elevi, iar astăzi la ora 10:00 a fost aleasă cea cu numărul 9. În două ore subiectele au fost arătate elevilor în sălile de clasă.
Totul e în regulă până aici, nu? Întâi să vedem ce text ni s-a prezentat la subiectul I (click pe imagine pentru mărire):
Acolo unde am subliniat, în...
citeste tot articolul
publicat pe 9 February, 2009 | 12 comentarii
Este 11:22, 8 februarie. Acest articol îl veţi citi de fapt mâine, pe la ora 8:00, când eu voi fi la şcoală să ascult discursul dirigului pentru noul semestru: da, nu chiuliţi, aveţi grijă ce faceţi, de data asta chiar vă scad nota la purtare, vedeţi ce faceţi la chimie, fiţi atenţi, etc. Uite aşa începe noul semestru, cel mai important de altfel. Sfârşitul a 4 ani, 8 semestre, 4 clase, în fine, încă nu s-a terminat, deci nu are rost să discut.
Ţin...
citeste tot articolul
publicat pe 2 December, 2008 | 4 comentarii
Salut :)
In primul rand, vreau sa va multumesc pentru aprecierile facute in articolul anterior. Nu stiu cand o sa revin, insa cel mai probabil in 2-3 saptamani. Mi-am facut un mic plan pentru cele ce urmeaza, legat de online, dar toate la timpul lor.
Iesind din aceasta arie, vreau sa urez bafta tuturor ce sustin maine teza la limba si literatura romana, pe 11 la matematica si pe 16 la geografie sau istorie. Proasta de deasupra mea continua sa faca galagie non-stop,...
citeste tot articolul
Ultmele comentarii